Daca nu ai somn si totusi vrei neaparat sa dormi, ca sa te poti duce odihnit a doua zi la serviciu, nu de alta dar, decat sa te duci obosit, mai bine ramai acasa si dormi ca tot aia e…;), exista un remediu simplu, natural si eficient: pastilele “Somn Usor”!

- Acum mai vrei sa ma iei de nevasta?

- … nu mai vreau sa mai stiu cum gandesti.

- Ma stresezi, cred ca tu ai nevoie sa mergi la doctor!

- Am sa-ti explic ceva. Am citit foarte multe despre BPD de cand ai fost diagnosticata cu asa ceva in speranta ca te pot ajuta. La inceput cu oarecare teama si, treptat, am inteles ca de fapt suferinta este una reala si foarte multe persoane implicate in relatii cu altele diagnosticate cu BPD au incercat sa continue acele relatii si sa faca tot posibilul pentru ca lucrurile sa se schimbe in bine. Nu au reusit decat sa prelungeasca suferinta persoanei iubite proiectata asupra lor, iar cand nu au mai suportat durerea au renuntat efectiv la acea relatie pe care au ajuns sa o considere bolnava si de nerecuperat. Mesajul lor catre cei implicati in relatii asemanatoare era sa se ingrijeasca de ei si sa se indeparteze de o relatie care nu poate provoca decat suferinta.

- Vreau sa-ti spun ceva: eu nu te mai iubesc de ceva timp.

- Am inteles ce mi-ai spus acum, as vrea sa-ti zic mai departe.

- Ok, te ascult.

- Am citit despre cineva care si-a revenit dupa o perioada indelungata in care a suferit si a provocat multa suferinta persoanelor pe care culmea, le iubea! Acea persoana povesteste cum era realitatea ei atunci si cum a gasit drumul spre recuperare, spre constientizarea acelui eu autentic si nu a unuia fals, mereu altul in speranta ca va suferi mai putin… Dupa ce ai facut acea demonstratie cu pastilele am inteles ca de fapt realitatile nostre nu coincid, ca de fapt eu nu te pot ajuta pentru ca nu te pot intelege. Asa ceva nu este de inteles, un om normal nu face asta, oricat de mult ar suferi, un om normal nu demonstreaza nimic prin asta! Ma intrebam care e persoana de care m-am indragostit, cui i-am zis sincer “Te iubesc” si cine a simtit nevoia sa faca demonstratia respectiva si de ce…instinctul meu de conservare imi zicea sa ma indepartez si in acelasi timp citeam in continuu si discutam cu sora mea pe tema asta, faceam schimb de materiale, de articole de tot felul, de experiente impartasite de altii care au fost in situatii similare. Discutam ore in sir dupa serviciu si nu ajungeam la nici o concluzie. Oricat am incercat sa ne imaginam, nu-i gaseam acestui gest nici un loc in realitatea noastra, nu-l puteam incadra nicaieri in normalitate. Nu puteam renunta la ideea ca este o boala irecuperabila, am facut distinctia intre persoana si tulburare si am incercat sa aflu care ar fi tiparele acestui comportament autodistructiv. Ma asteptam sa aflu aceste raspunsuri de la tine insa nu primeam decat promisiuni ca totul va fi bine si fapte care aratau contrariul. Acelasi comportament nociv cu propria persoana si cu cei dragi. Din tot ce am citit, mi-am imaginat intr-un fel cum arata realitatea BPD: falsul eu care manipuleaza tot ce e in jur pentru a nu mai suferi, falsul eu care manipuleaza doctorul care vrea sa te faca bine si-i demonstreaza ca nu sufera de nici o boala, falsul eu care nu suporta sa nu fie in centrul atentiei oricand si oriunde, falsul eu care nu se vede decat prin proiectia lui asupra celorlalti, falsul eu care nu percepe realitatea ca un intreg odata ci ca fragmente mai mici din ea luate aleator…Mi-am imaginat-o si am pasit in ea cu gandul ca doar asa te voi gasi si voi putea sa discut cu adevaratul eu, caruia sa-i zic: ce cauti aici, de ce stai singur pe intuneric, hai pana afara, sigur sunt multe lucruri frumoase de vazut si de facut…

- Acum, culmea, dupa ce mi-ai spus toate astea, s-ar putea sa te iubesc din nou, dar …stii ceva, noi nu ne cunoastem!?

- Vii sa ma iei diseara de la serviciu?

- Da.

- Auzi, mi-am dat demisia…

- Stai linistita, nu te alarma, vorbim cand ajung.

- Te iubesc…

- Si eu.

- As merge weekendul asta la mare dar nu mai am nici un ban…oricum e vremea urata. O sa iti dau o veste buna: am vorbit cu doctorul de la policlinica si mi-a zis ca pot sa mai reduc din pastile. Esti suparat cumva?

- As vrea sa mergi sa vorbesti cu un doctor la un cabinet particular, merg eu cu tine.

- Dar ma simt bine acum, nu stiu ce sa zic…ok am sa merg.

- Nu te poti face responsabila cu nimic, nimeni nu te poate invinovati pentru nimic, intelegi?

- …inteleg, si atunci ce-mi ramane de facut? Sa mor, nu?

- Vrei sa fii sotia mea?

- … hai sa stam un pic de vorba, te rog. Vezi , tu esti imprevizibil, nu stiu ce sa zic. Ce inseamna asta, sa fiu sotia ta, nu stiu, explica-mi

- Ok, am inteles, hai ca plec atunci acasa.

- De ce pleci? De ce nu vrei sa stai la mine? Uite asta nu inteleg eu, cum adica sa fiu sotia ta si sa stai tu intr-o parte si eu in alta parte? Tu esti imprevizibil si eu am o problema nu cred ca e indicat sa facem asta. Hai sa-ti spun sincer ce cred eu: tu esti un om foarte bun cu mine, iesim impreuna si mai mereu platesti tu, esti cum se spune o partida buna iar eu as fi egoista daca ti-as raspunde DA, intelegi, asta simt eu…uite deja am vorbit cu colegele de servici sa iesim in seara asta vine un coleg sa ma ia cu masina, simt nevoia sa ies, cred ca nu te superi, nu? Este un coleg care ma aduce cu masina acasa, sa nu te gandesti ca ar fi vorba de nu stiu ce…nu stiu unde mi-e telefonul chiar nu-l mai gasesc de vre-o 2 zile, hai sa coboram ca m-a sunat acum pe fix si ma asteapta in fata blocului…

- Ok, te iubesc, papa!

- Si eu te iubesc, sa ma suni maine dimineata te rog!

Astazi m-am hotarat sa incerc o discutie cu AMD pe tema pastilelor. Dupa ce am aflat de la maica-sa ca nu a inceput sa le reduca, mi-am intrebat constiinta ce as putea sa fac eu, ACUM, in legatura cu acest lucru si…i-am zis ca a venit vara si e cald afara si am intrebat-o cum se simte? Ea mi-a zis ca se simte foarte bine si m-a intrebat unde vreau sa ajung? M-am uitat in ochii ei si ma asteptam sa-mi raspunda fara sa o intreb, asa, telepatic…vroiam sa-mi raspunda in felul urmator: da m-am gandit sa le reduc, sa iau din ce in ce mai putine si sa renunt treptat de tot la ele chiar daca imi va fi foarte greu insa stiu ca tu vei fi langa mine tot timpul si vom lupta impreuna ca sa ne fie bine.

Ei bine nu mi-a vorbit asa. Mi-a spus foarte deschis ca a sunat un doctor si i-a zis sa le mai ia 6 luni? M-am trezit din visare si am intrebat-o rastit: incepand de cand? Mi-a raspuns foarte calma: incepand de acum! Pe moment am pierdut simtul realitatii si am refuzat sa mai simt altceva in afara de ura, da, ura fata de mien insumi, ea nici nu mai conta, eram doar eu si cu constiinta mea care m-a coplesit…am izbucnit in plans.

Acum sunt bine